FKRM în Budapesta

Vreau să vă posestesc despre minunata experiență, pe care am trăit-o alături  de echipa FKRM în Budapesta, din care fac parte de ceva timp.

Anul ăsta, Federația de Kendo din Republica Moldova a participat la cel de-al 28-lea Campionat European de Kendo. Pentru FKRM, aceasta a fost a doua participare. Băieții au mai fost în 2016 în Macedonia.

Să începem cu faptul că am parcurs un drum de cam 18 ore, timp în care ne-am mai distrat și noi cum am putut, am luat o cină minunată la „Popasul Baciului”, în Câmpulung Moldovenesc. Dacă ajungeți pe acolo, neapărat intrați și bucurați-vă stomacul. Merită.

Normal, ajungând într-un oraș nou, nu prea ai chef de odihnă, așa că am mers la o lungă plimbare. Rezultatele plimbării sunt aici.

Trecem la partea importantă: campionatul. Să fii parte dintr-un eveniment atât de mare e de-a dreptul fenomenal. Ca practicant de kendo, pot să zic că primești o groază de energie pozitivă, faci cunoștință cu oameni simpatici și de treabă și, nu în ultimul rând, ai frumoasa oportunitate de a-ți măsura puterile cu un alt oponent, în afară de cei cu care lupți zilnic, în dojo-ul de acasă.

DSC_5932

Să descriu, în cuvinte, tot ce s-a întâmplat acolo și cum s-a simțit e ireal. E ceva unic. Cred că fiecare din cei prezenți acolo, mai ales cei care au ieșit la luptă, vor înțelege despre ce vorbesc.

DSC_6080

În 2018, vine Campionatul Mondial de Kendo în Coreea de Sud. Sperăm să ajungem și pe acolo 😀

Între timp, chiar dacă nu s-au ocupat locuri de top, echipa noastră e tare mulțumită de experiența de care a avut parte.

DSC_8303

Kendo oferă oportunitatea de a călători. Ăsta e unul din lucrurile pe care le iubesc cel mai mult în această artă marțială. Dacă ești și tu o persoană care nu poate sta locului, are multă energie și vrea să învețe ceva nou + să-și facă prieteni noi, te așteptăm la dojo-ul nostru, în cadrul Universității Cooperatiste Comercială din Moldova (vis-a-vis de Gara Feroviară).

You KENDO it!

 

 

La noi totul e permis

mini-parc-6

În timpul unei scroll-uiri active a Facebook-ului, am dat de așa o întrebare, pe care o pune Andrei:

capture

Hai să vă spun de ce nu se poate. Două cuvinte simple, pentru început: Codul Funciar (în continuare CF).

big

Conform Capitolului 1, Art.2 al CF:

   Fondul funciar, în dependenţă de destinaţia principală, se compune din următoarele categorii de terenuri:
    – cu destinaţie agricolă;
    – din intravilanul localităţilor;
    – destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale;
    – destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi;
    – ale fondului silvic;
    – ale fondului apelor;
    – ale fondului de rezervă.

Ne oprim la a 4-a categorie. Toate aspectele legislative asupra acestui fond sunt prevăzute în Capitolul 8 al CF.

Parcul din cadrul unui oraș poate fi văzut atât ca teren destinat activității recreative, cât și teren destinat zonelor verzi.

Din perspectiva terenurilor destinate activității recreative (Cap.8, Art.58), descoperim că (da, descoperim, că la noi cetățenii simpli nu-s prea cunoscuți cu legea):

Terenuri destinate activităţii recreative sînt terenurile prevăzute şi folosite pentu odihnă şi turism. Din această categorie fac parte terenurile pe care se află case de odihnă, pensionate, sanatorii, campinguri, baze turistice, tabere turistice şi tabere de fortificare a sănătăţii, staţii turistice, parcuri şi tabere pentru copii, poteci didactico-turistice, trasee marcate.
    Pe asemenea terenuri este interzisă activitatea ce  împiedică folosirea lor conform destinaţiei speciale.
    Modul de folosire a acestor terenuri este stabilit de autorităţile administraţiei publice locale şi de organele de ocrotire a naturii.

În același capitol, din perspectiva terenurilor destinate zonelor verzi, Art.60:

Terenurile zonelor verzi se folosesc conform proiectelor de organizare a acestor zone. Ele sînt protejate de stat.
    Aici sînt interzise construcţiileşi amenajările incompatibile cu destinaţiile acestor terenuri.
    La includerea terenurilor în zona suburbană şi în zona verde se păstrează drepturile deţinătorilor de terenuri.
Din păcate, CF nu afirmă direct că e fu-fu-fu de construit clădiri cu spații locative pe terenuri destinate zonelor verzi. Dacă nu-i scris cuvânt în cuvânt că-i fu-fu-fu, ap se poate. La noi totul e permis.

Zubrește pentru notă. Sănătatea psihică VS studiile

Înainte să mă acuze cineva că-s cu Dodon ori…Meh, whatever, nu mă interesează, defapt, de chestiile de care voi fi acuzată, pofig kak-to c:

N-am să scriu despre chestia eșuată cu bacalaureatul și cu camerele. Tema asta e expirată și răsuflată.

Azi mergem mai departe. Pe lângă studiile din școlile medii și licee, ating și studiile medii de specialitate și cele superioare.

Sănătatea și echilibrul psihic e un preț plătit de elevi și studenți, despre care nu prea se vorbește.

Știu oameni care au lăsat procesul de studii în favoarea păstrării echilibrului psihic. Și îi admir. Pentru că eu nu pot să las studiile, deși am motive ca să o fac.

Sunt studenți și elevi care și-au luat viața pentru că nu au putut lua nota dorită/necesară. Pentru că, după „standardele comune” și „șansele egale pentru toți” ei nu au trecut.

E common sense că procesul de studii nu e ușor. Nimeni în toate mințile nu-și depune dosarul la universitate cu gândul că tot drumul, de la depunerea dosarului la studii de licență până la finisarea studiilor de doctorat (care și pe unde mai ajunge), va fi presurat cu petale de trandafiri. Dar ceea ce face sistema de învățămât de la noi și din multe alte țări e pur și simplu intolerabil.

Sigur, vor fi acum destul de mulți candidați, absolvenți ai universităților locale sau de peste hotare că nu treb să niorlăie copchiii și că treb să învețe. Oameni buni, permiteți-mi să vă reamintesc că mulți din voi, norocoșii, nu știți ce-i aia depresia, anxietatea, izolarea socială și tot restul de chestii prin care poate trece un învățăcel. Și vă doresc să nu știți. Niciodată.

Eu, de exemplu, pot să mă laud cu succese și note destul de faine la studii de licență. Da nafig nu trebu asta. Șeful meu nu s-a uitat la notele mele de la colegiu când m-a luat la lucru.

Ministerele și departamentele de învățământ din toată lumea își fac de cap. Doamna noastră ministră în golgoci mov face tot asta. Apropo, nu prea o mai văd. Aud doar de viitoarele tâmpenii pe care vrea să le implementeze.

Examene mai grele, standarde mai înalte, cerințe выше крыши. Pentru ce? Pentru ca să ajungem la astfel de timpuri. Timpuri, în care copiii preferă să comită un act de sinucidere, decât să mai pice un examen sau să aibă o notă negativă. Pentru că:

  • ce vor spune părinții?
  • ce-or să zică vecinii/buneii/mâța/cățelu de notele tale?
  • tu n-ai să fii admis nicăieri cu așa note

Pe pielea mea m-am convins: ceea ce am făcut la colegiu era cam invers proporțional cu ce se cerea la întreprinderile unde trecea, da, trecea practica mea la finele fiecărui an. Pentru că acolo erau alte cerințe. Și nimănui nu îi păsa că eu asta la colegiu n-am învățat.

Băi, copchile, învață, zubrește materialul ăla pe care nu îl vei aplica niciodată nicăieri. Pentru că ție îți trebuie studii. Pentru că trebuie să îți faci părinții mândri. Pentru că pe urmă îți trebuie lucru bine plătit ca să achiți impozitul la stat.

Ministerul la….Mda…Într-un loc a văzut sănătatea ta psihică.

Zubrește pentru notă și pentru bucata aia de foaie lipită pe o bucată de carton. Pentru că așa trebuie.

 

 

 

 

Fă, pentru că trebuie

Ți-ai sacrificat vreodată propria fericire pentru ca un alt om să fie fericit? Toți am făcut-o. Azi îți spun de ce nu trebuie să o faci.

  1. Fiecare este responsabil pentru propria fericire, ceea ce înseamnă că obținerea fericirii de către altcineva nu e bătaia ta de cap;
  2. Nimeni nu ar trebui, în scopuri personale, să dorească unui om jertvirea fericirii, viselor și aspirațiilor proprii;
  3. Trebuie să trăiești visele tale, nu ale altcuiva („ copii pentru că noi vrem nepoți”, „trebuie să înveți asta pentru că noi vrem să te vedem acolo”, etc.);
  4. Este viața ta și tu ai dreptul de a fi fericit.

Scriu asta pentru că am avut, în ultima vreme, discuții și contrări pe tema sacrificiului aspirațiilor personale. Chestiile astea ar trebui să le înțeleagă toată lumea.

Eu pe azi gata.

 

Școlile publice locale sunt un dezastru

Hai s-o luăm de la început, pe un caz particular, care s-a întâmplat azi.

N-am să dau nume. Defapt, am să dau, doar că nu pe cele adevărate. Am motive. Am să menționez doar școala. Lumea tre’ să-și cunoască „eroii”.

La lecția de educație fizică de la LTPA „Nicolae Sulac” erau două clase. Aparent, o fi avut ei vreun joc de-al lor între ei și s-au împărțit pe echipe. După ceva timp, una din echipe începu să piardă. Jucau la scor. (Să-i zicem) Vasile, din echipa care pierdea, s-a apropiat, la un moment dat, de (să-i zicem) Ion și l-a izbit puternic. Atât de tare, încât copilul a căzut la pământ și s-a lovit grav la cap.

Până aici situația poate fi înțeleasă ușor: un tip agresiv, clasa a 5-a, se începe perioada asta tâmpită de emancipare. Parcă s-ar trece cazul ăsta cu vederea, dar…

Haideți acum să recapitulăm împreună ce acțiuni trebuie întreprinse într-o școală, în cazul în care a avut loc un conflict între copii și cineva a avut de suferit considerabil. Ducem situația în paralel. Ce trebuia să se facă VS ce s-a făcut (sau, mai precis, ce nu s-a făcut). Haideți să luăm, la rând, toate personajele din istoria asta:

  1. Ce trebuie să se facă: Asistenta medicală trebuie să apeleze la Serviciul Medical de Urgență și să asigure victima cu ajutorul necesar până vine echipajul.
    Ce a fost făcut: Asistenta medicală i-a pus un compres rece copilului pe cap. Deh, ea e neurolog, a constatat că nu e nici urmă de comoție cerebrală. Dacă nu-i cărbune activat (medicament universal prin școli, de altfel), las’ să fie compres rece. Și l-a trimis acasă. Cei de la SMU nu au fost sunați
  2. Ce trebuie să se facă: Profesorul trebuie să anunțe dirigintele.
    Ce s-a făcut: Ăla l-a dus repede pe Ion la punctul medical și s-a spălat pe mîini, fără să anunțe pe nimeni sau să se asigure că lui Ion i se va acorda ajutorul necesar. Diriginta nu a fost, respectiv, anunțată.
  3. Ce trebuie să se facă: Diriginta trebuie să anunțe părinții.
    Ce s-a făcut: Aia habar nu avea de nimic. Copilul, în panică, și-a sunat mama. I-a spus că are dureri puternice de cap, se simte rău, i-a spus ce s-a întâmplat și că el vine acasă. Reacția mamei nu e greu de imaginat: doamna a lăsat lucrul și a venit într-un suflet la școală. Aici ia naștere conflictul: doamna a găsit diriginta și i-a povestit de cele întâmplate. Acum, atenție, reacția celei din urmă:

    Las’ că nu-i nică strașnic. Copchilu meu tot de câte ori o chicat ș o fost împinsă ș cu vânătăi…Șî n-o pățît nică. Ș niciodată la nimeni nu am apelat. Asta-i normal pentru școală ș pot să se întâmple multe. N-am mai umblat la medici.

    Din timpul și resursele ei, mama și-a dus copilul la spital pentru investigații urgente. Micul se tot plângea de dureri de cap și somnolență. Din fericire, s-a constatat că micul nu a făcut comoție. Copilul se află acum sub supraveghere și trebuie să mai treacă niște investigații.
    Ce-a mai fost după: asistenta medicală de la școală, în panică (sigur că pentru hoitul ei), a sunat-o pe mama lui Ion, să vadă cum se simte copilul. De la dirigintă și profesor…Ei bine…Nimic. Nici cât negru sub unghie.
    Ce am vrut să vă zic, defapt, prin cazul ăsta: când vă dați copilul la școală, alegeți instituția cât de minuțios posibil. Copilul va petrece o bună parte a zilei acolo. Da, dacă aveți un băiat, bătăile de mai tîrziu vor fi inevitabile (dar acum și fetele se flocăie, luați asta în considerare), însă asigurați-vă, înainte de toate, că în acea instituție lucrează personal (în primul rând) adecvat și (într-adevăr) specializat în domeniu. Personal care, în caz de necesitate, va putea acorda ajutor.
    Fiți cât mai prudenți și nu evitați să raportați astfel de cazuri.

 

Îmi plac nunțile moldovenești

Nunțile contemporane moldovenești sunt unul dintre cele mai faine lucruri care au putut să se întâmple cu peticul ăsta de pământ. Și pentru că un astfel de eveniment nu poate fi descris într-o singură propoziție, voi descrie totul în câteva puncte:

wedding-expectations-are-out-of-control-these-days-50013

  1. Costurile unei nunți – tre’ să arătăm lu’ baba Zîna și moș Vaniușa de peste gard/perete că noi suntem cei mai cei mai din dvor. Treb bani de băgat în toată manifestația asta. Mulți. Mai mulți bani! Ca să ajunge la credite pe care nu le vom putea achita. La urma urmei, fericirea se rezumă doar la bani, nu?
  2. Fotografiile – dă să exploatăm fotograful și cameramanul. Hai să-i punem să umble prin toate tufișurile, să-și tăvălească tehnica scumpă prin noroi și praf. Și, cel mai important: lasă fotograful să dea toate ideile (unde să pozați, în ce ipostaze, cîte zeci de fotografii facem în aceeași poziție, de câte ori sărim în sus etc). Cameramanul și fotograful trebuie să prindă pe fiecare cum vorbește și pune bani în cutie. Pentru asta jă i-am plătit, ca să-i exploatăm ca pe niște sclavi, nu?
  3. Mîncarea și băutura – ce fel de nuntă sărăcăcioasă e asta? Fără krivetși, fără midii, niș tibe cârnaț di-așela scump. Cum să se petreacă nunta fără valuri de șampanie/vin/vodka/… pînă în punctul în care lumea ajunge să-și regurgiteze intestinele, a? Asta-i vesel, pațani ^_^
  4. Prețul pentru rochia miresei – rochie cât mai pufoasă și cât mai pentru prânțăsî. Cu cât mai multe chetrișele și florișele. Pentru că vornicelele și prietenele prietenelor nuș cui trebuie să moară de invidie. Rochie cât mai scumpă. Mai scump înseamnă mai bun, nu?
  5. Furatul miresei – toate pregătirile de nuntă s-au rotit în jurul acestui eveniment. Pațanii se îmbată, îi traje la podviguri. Hai să furăm mireasa. Așă trebu. Tăt îi rovna. O ducem pentru vreo 2 ore la o discotecă din vecinătate șap venim înapoi. Numaidecît să cerem răscumpărare de la mire.
  6. Pusul banilor pe masă – deh, să vedem cine are coaie mai mari. Nu mai comentez.
  7. Muzică la zakaz – nuntă = karaoke pentru cei mai talentați, indubitabil.
  8. Dezbrăcatul miresei – din nou, fiecare își măsoară coaiele. De data asta, cine a oferit cele mai multe și bestiale și trebuincioase chestii mirilor. Dap, tot treb la gospodărie, nu?

Acum, trecem la chestii serioase.

În toată frenezia asta, se găsesc și oameni adecvați, care nu vor nuntă deloc, ori fac o nuntă simplă și drăguță, fără 1001 de invitați și atât de multă mâncare, întât se rupe masa. Iaca eu iubesc așa oameni :3

 

Când anxietatea te împiedică să încerci ceva nou

Asta e una dintre cele mai nasoale chestii cu care se poate întâlni un om. Ever.

Știu o grămadă de oameni care nu au încercat multe lucruri minunate din cauza anxietății.

Hai să-ți explic cum vine asta.

Anxiety mental health symbol isolated on white. Mental disorder icon design

Ai vrea tare mult să te încerci, să zicem, în arte marțiale. De ce nu? Ai să înveți multe chestii noi, grozave, ai să te poți da mare în fața prietenilor, dar ceva te oprește. Ce? Îți spun eu:

  1. Frica de a fi judecat – asta e cea mai mare temere. Cînd încerci ceva nou, vei fi judecat, inevitabil. Chestia e că persoanele anxioase nu prea realizează un lucru: asta va fi numai în favoarea lor. Critica, judecata și observațiile te fac mai bun, mai ales dacă e o critică obiectivă și înțelegi unde ai greșit.
  2. Frica de a fi luat în derâdere – cînd ajungi într-un colectiv unde toți știu cum merg lucrurile și tu habar n-ai de nimic, e aiurea. Stai mereu încordat și te temi să faci un pas, pentru că ai putea să cazi. Și toți vor râde.
  3. Frica de a nu reuși – nimic, repet, nimic nu iese bine din prima. Oricine a încercat un lucru nou și ți-a zis că i-a ieșit fenomenal din prima – bullshit.

Atât. Doar trei chestii. Pentru unii – floare la ureche, pentru alții – un mare stop și viață distrusă.

Eu doar am să te rog să fii bun, dacă întâlnești o persoană care trece prin atacuri de anxietate.

P.S.: Un articol tare fain despre frică găsiți aici.

(25-28/08/16) Stagiul de kendo din Chișinău

14195964_978227118952429_8159513644385956796_o

Am promis mai devreme că revin cu detalii referitor la stagiul ăsta.

Am fost la o mulțime de evenimente, demonstrații și tot felul de chestii, dar pot să afirm că stagiul acesta, cu siguranță e cel mai tare eveniment la care am participat (ce-i drept, în calitate de внештатный фотограф). De ce внештатный? De fiecare dată cînd echipa locală de kendo pleacă undeva, eu-s pe urmele lor cu camera foto. Iaca cum.

Patru zile. Numai 4 mi-au fost de-ajuns ca să mă cufund cu capul în cultura japoneză. Cei care au fost în a treia zi a stagiului, au avut ocazia să vadă cum se prepară ceaiul veritabil japonez. Am avut ocazia să îl încerc la gust. Kojiro-sensei, arigatou gozaimashita.

14188591_978224492286025_2794610601549925205_o

Am încercat și dulciuri din orez. Am discutat cu senseii. Am făcut cunoștințe noi. Am trecut prin toată gama de emoții alături de practicanții de kendo care au venit de prin Irlanda, Franța, Japonia, România, Turcia și Ucraina. Și cea mai importantă și bizară chestie pentru mine. După acest stagiu, am găsit așa un fel de pace interioară stranie. Și ăsta e unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au întâmplat cu mine.

Ca să nu vă țin mult la discuții, pe pagina Kendo Moldova am postat toate pozele făcute în timpul stagiului. Atașez aici legăturile către albumuri:

Ziua 1 – https://www.facebook.com/KendoMoldova/photos/?tab=album&album_id=974857909289350

Ziua 2 – https://www.facebook.com/564254970349648/photos/?tab=album&album_id=977717902336684

Ziua 3 (aici puteți vedea poze de la demonstrația de arte marțiale, ceremonia ceaiului și niște poze cu dulciurile, precum și de la examenul pentru grad) – https://www.facebook.com/564254970349648/photos/?tab=album&album_id=977721035669704

Ziua 4 (poze de la Kendo Taikai) – https://www.facebook.com/564254970349648/photos/?tab=album&album_id=977927035649104

Tot pe pagina Kendo Moldova puteți vedea materiale video de la seminar. Am avut grijă ca și voi să vedeți seminarul la fel, cum l-am văzut și eu.

P.S.: Pare rău că JurnalTV a eronat informația privind numărul de practicanți de kendo din Moldova, precum și alte câteva aspecte. Băieți, dimineața ați spus că v-ați informat în privința acestui sport.

 

 

Cuvinte pentru care un fotograf poate să te scuipe între ochi

În lumina ultimelor evenimente (mi-a fost încredințată imortalizarea în fotografii a Seminarului de Kendo din RM, detalii vin mai târziu), am hotărât să scriu așa un articol. Nimic deosebit, aparent, dar dacă aude vre-un profesionist, amator (indiferent) una din trăsnăile astea de la tine, nu mai spera la colaborare.

  1. Wow, Canon-ul/Nikon-ul ăsta sofisticat te face un fotograf foarte bun!
    q3icwqe
    Really? O cameră bună/profesionistă nu face un fotograf bun/profesionist. Trebuie să înțelegi asta. Chestia se aplică și fetițelor care abia și-au cumpărat o cameră foto mai bună (un Canon PowerShot SX530 HS, să zicem) și se scriu peste tot cu „Maricica Popescu Photographer”. No. You don’t do that.
  2. Poți să scoți watermark-ul de pe pozele tale? Mama/tata/bunica/pisicu’ vrea să le imprime.
    Este un motiv bun pentru care un fotograf pune watermark-ul ăsta pe fotografiile sale – copyright. De asta ai auzit? Vrei imagine fără watermark? Cumpăr-o.
  3. Camera ta face fotografii foarte bune/frumoase!
    Just don’t, okay? Dacă nu vrei să superi omul, nu-i spune asta. O imagine bună se datorează profesionalismului și experienței fotografului, indiferent de cameră. Un fotograf bun va face o poză superbă chiar și pe camera unui Nokia N93, dacă e nevoie.
  4. Vreau să-mi dai toate imaginile, chiar și alea care nu-ți plac ție
    Este și aici un motiv pentru care un profesionist poate să nu-ți dea pozele care nu prea au mers. Persoana are o imagine proprie de menținut. Da’ noi știm că tu vrei toate pozele ca să le pui pe Facebook. E un subiect delicat, oricum. Am lucrat cu fotografi care au fost de-acord să-mi dea toate imaginile. Aici trebuie să menționez că le-am luat ca să îmi văd greșelile la pozat. În așa caz, discută cu omu’, poate te va înțelege. La urma urmei, nu-s toți la fel. Consideră, însă, că dacă pozezi pentru o revistă, vei primi doar pozele reușite și editate.
  5. Lucrul tău e atât de ușor. Tot ce trebuie să faci e să apeși pe buton.
    Spune-i unui programator/web designer că lucrul lui e ușor. Tot ce trebuie să facă e să apese niște butonașe pe tastatură. Spune-i unui brocker că lucrul lui e ușor. Tot ce trebuie să facă este să se uite la niște grafice și să dea niște sunete. Same shit, really.
  6. Am nevoie doar de 4-5 poze. Mă va costa mai ieftin?
    Nu. Tu consumi timpul și resursele cuiva. Nu te va costa mai ieftin. Don’t even ask.
  7. Ai talent! Poți să-mi editezi selfie-ul ăsta pentru Facebook?
    lfl0uvhNope. Poți solicita asta doar dacă ești prieten foarte apropiat cu fotograful, diferență este. Fotografii profesioniști iau bani pentru capacitățile lor. Să le ceri, încă și gratuit, așa favoruri e cel puțin de prost gust.
  8. Îmi faci reducere dacă îmi editez singur fotografiile? Folosesc Retrica/Aviary/Magic Photo Effects
    Mergi la un magazin de mobilă și cere reducere la o piesă de mobilier din lemn pentru că tu ai să faci lucrările de finisare. Nothing more to say.
  9. Vreau să te invit la o sărbătoare, dar cu condiția că aduci și camera foto cu tine
    Un mod indirect de a spune „Nu-mi pasă, defapt, dacă vii sau nu. Doar îmi trebuie o persoană care să facă poze”.
  10. Nu poți pur și simplu să corectezi asta în PhotoShop?
    Niciodată nu ruga un fotograf să treacă o imagine rea prin PhotoShop ca să arate mai bine. Un fotograf bun va face imaginea să arate bine din start, pe cameră, iar PhotoShop-ul va fi folosit doar pentru a corecta, de exemplu, intensitatea luminii sau a culorilor.
  11. E ușor să fii fotograf. Camera face tot lucrul
    E ușor să fii bucătar, aragazul face tot lucrul.
  12. Canon sau Nikon? Care e mai bun? (la asta oricum trebuia să ajung)
    Nu este un răspuns exact pentru asta. Fiecare profesionist sau amator își are preferențele sale. Dacă nu vrei să arăți prost, nu da întrebarea asta.

Din chestii personale pe care le urăsc: dacă am fost chemată la un eveniment cu scopul de a fotografia, fă-mi un bine și nu mai chema pe altcineva peste mine. Urăsc când mi se bagă sub picioare. Sau mi se fură ideile. Asta-i aiurea.

Întrebări din…

Prin octombrie a lui 2015 mi-am făcut tatuaj. Majoritatea l-au văzut. Colegii de universitate s-au împărțit în „blea și pizdos” și „iaebu și huiovîi, satanist, urât”. Prietenii și părinții au apreciat.

Dedic acest articol tuturor persoanelor tatuate, cărora întrebările celor curați la piele le-au ajuns până în gât.

Urmează o listă de întrebări pe care nu te sfătui să le dai unei persoane tatuate (minim – iritație, maxim – o palmă peste ureche):

  1. A durut? Da cât de tare?
    Da, orice tatuaj provoacă iritație ori durere, indiferent de locul unde o faci. Cât de tare nu pot să zic pentru că asta e, într-adevăr, o chestie individuală. Pentru mine, senzațiile au fost asemenea unei zgârieturi continue și ușoare a unei mâțe. Dacă te interesează unde și cât de tare doare, dă-i un search pe Google (pain map for tattoos).
  2. Da nu regreți tatuajul?
    Bre, seamăn eu a persoană care m-aș îmbăta în draci sau m-aș droga și mi-aș face un tatuaj permanent, spontan și pe negândite? Nu. Pentru că am avut timp de gândit 4 luni înainte de a face desenul pe piele. Vezi semne de înlăturare a tatuajului cu laser? Nu? Gtfo then.
  3. Da ce-ai să faci cu tatuajul când ai să îmbătrînești?
    Am să mă uit la el și am să-mi amintesc de tinerețe. Serios, majoritatea au părerea greșită despre cum arată tatuajele pe o persoană în etate. Chiar depinde de locul unde îl faci.
  4. Da ce-or să zică părinții despre tatuaj?
    În mod legal, tre’ să ai minim 18 ani ca să-ți faci un tatuaj. În acest caz, de consimțământul părinților nu e nevoie. Eu aveam 19. Părinții mei știau că eu am să-mi fac un tatuaj, mai devreme sau mai tîrziu. Cu toate astea, nu au fost deloc împotrivă. Doar s-au asigurat că eu într-adevăr îmi doresc asta. Da, părinții pot să aibă o altă părere despre asta, pot fi conservatori, dar ce vor zice părinții unei persoane nu e treaba ta. Pur și simplu.
  5. Da ce-or să creadă copiii tăi despre tatuaje?
    În primul rând, dacă cineva are tatuaje, dar încă nu are copii, de unde tu știi că persoana aia va avea copii? Da poate nu-i vrea. Și chiar dacă îi va avea sau deja îi are, nu îi va educa așa, cum te-au educat pe tine (citește ca „nu-ți băga nasul și accepțiile personale în viața altui om”)
  6. Ești în vre-o trupă?
    Este  vre-o normă sau regulă care stipulează că numai membrii unei trupe au voie să fie tatuați?
  7. Da nu te temi că nu te vor lua nicăieri la lucru?
    Îți spun un secret: nu toți angajatorii cred în stereotipuri. Și nu, nu mă tem. M-am angajat fără nici o problemă la un post destul de bine plătit. Mai sunt oameni buni și deschiși în gândire pe lumea asta.
  8. Da tu prietenești și ieși numai cu persoane care sunt tatuate?
    Cumva noi, ăștia tatuați, apărem în ochii celorlalți ca o altă specie de creaturi? De ce se crede că aș ieși doar cu cei care au un desen pe corp?
  9. Arătai mai bine fără el.
    Asta decid eu. Nu l-am făcut ca să placă lumii.
  10. Da cum ai să le ascunzi dacă ai să îmbraci ceva formal/pentru nuntă?
    Da dacă le am, pentru ce să le ascund? Dincotra, îmi place să accentuez desenul prin vestimentație.
  11. Da ce înseamnă?/Da de ce ți l-ai făcut?
    Tatuajul are o semnificație aparte pentru fiecare persoană, și eu nu mă simt datoare sub nici o formă să-ți explic ceva. Oricum n-ai să înțelegi. Doar informație în plus pentru tine.
  12. Ai făcut-o doar pentru că îți place cum arată?
    Ai făcut copii pentru că îți place cum ei arată? Cam așa sună, dacă ți-aș adresa eu întrebarea asta. Chiar dacă ar fi fost așa, ce treabă ai avea cu asta?
  13. E adevărat/permanent?
    Mihaela, o prietenă apropiată, mi-a povestit despre un caz legat de unul din tatuajele ei. După ce a satisfăcut curiozitatea unui băiat, care o întrebase dacă e adevărat, acesta declară sus și tare că tatuaje adevărate și permanente nu există. D’aia preferăm să nu vă răspundem -_-
  14. Pot să-l ating?
    Nu. Nu te las sub nici o formă. Mai ales în perioada când tatuajul încă se vindecă. Și pentru că nu vreau ca tu să-mi atingi desenul cu mîinile murdare. Nu l-am făcut ca să poată lumea să pună degetele pe el. Nici eu nu-l ating (doar în cazul când fac baie).
  15. Cât te-a costat?
    Dacă nu consideri să mergi la un tattoo artist ca să îți faci și tu un desen, nu întreba. Tatuajele bune sunt scumpe. Și dacă m-ar întreba cineva de ce aș cheltui atât de mult pe asta…Well, pentru că plănuiesc să port desenul ăsta pe pielea mea pentru tot restul vieții și vreau ca tatuajul să arate frumos cît mai mult timp.
  16. Ai tatuaje prin locuri mai ascunse?
    Dacă aș avea unul pe lângă vagin, crezi că ți l-aș arăta?
  17. Vrei să îl vezi pe al meu?
    Dacă aș fi fost interesată, aș fi întrebat.
  18. Ai vrea să devii un tattoo artist?
    Dacă am tatuaje și le apreciez, nu înseamnă că am dorința sau capacitatea de a deveni tattoo artist. E un job al naibii de greu, cere multă experiență, răbdare și imaginație.
  19. Ești dependentă de tatuaje?
    Nu, doar le colectez.
  20. Mereu mi-am dorit un tatuaj, dar nu știu ce desen vreau.
    Asta înseamnă că tu nu chiar tare îți dorești unul. Nu-ți face unul de dragul făcutului.
  21. Da tu poți să vorbești cu meșterul ca să îmi facă oleacă de reducere pentru tatuajul meu?
    Umm…Nope. Eu nu-s intermediar între tine și meșter. Și nu cred că el/ea va dori să-ți facă reducere pentru că tu te cunoști cu mine. E o muncă grea, migăloasă, meșterul își face treaba la cel mai înalt nivel, da tu cauți reducere? Marș de-aiși!

Mai pe scurt, salvați-vă timpul vostru, nervii noștri și nu dați întrebări aiurea și pe negândite. Au revoir.

Sursa de „inspirație”: lumea din împrejurimea mea și inkedmag.com